Actriţa Ioana Ginghină (38 de ani) este una dintre femeile care pun preţ pe aspectul fizic şi care de-a lungul timpului a ţinut o sumedenie de diete, care mai de care mai drastice. Ginghină nu s-a sfiit să facă public că a avut şi perioade în care s-a luptat cu kilogramele şi că a fost la un pas să clacheze
Nu de multe ori, Ioana declara că a descoperit câte o „dietă minune”, însă fără prea mari rezultate. Era o vreme când Ioana arăta foarte bine şi, pe atunci, ea poza în ţinute sexy. Între timp însă, soţia lui Alexandru Papadopol a ajuns de nerecunoscut, aşa cum o vedem în aceste fotografii, în care a mers să o ia de la şcoală pe fiica ei, Ruxandra. Ioana Ginghină este căsătorită de cu Alexandru Papadopol de nouă ani şi au împreună o fetiţă. Cei îşi doresc foarte mult un al doilea copil, dar din păcate acesta se lasă aşteptat. Actriţa nu a avut foarte multe relaţii înainte să-şi cunoască soţul, dar acelea care au fost, s-au bazat întotdeauna pe respect.
„ Nu am suferit din dragoste. Nici nu am avut foarte multe relaţii, ca să zic aşa… „vai, de mine…”. Am avut întotdeauna relaţii puţine şi lungi. Adică se pot număra pe o mână. Întotdeauna am respectat foarte mult omul de lângă mine, l-am considerat prietenul meu, dar nu am avut niciodată pasiuni din astea ‘îmi smulg părul din cap’, ‘îmi tai venele’ niciodată. Am fost foarte, poate are legătură cu zodia, foarte cerebrală aşa. Cineva a suferit după mine atunci, în adolescenţă. Nu l-am făcut eu să sufere. Când s-a terminat, s-a terminat. Atât timp cât nu mai există chimie, nu are rost să o lungim”, spunea Ioana.
Răzvan Sava